Pentru ca imi pasa

Iar am parasit blogul si pe "toti cititorii mei", fideli de acum ce mai!!! :)) Vreau sa imi cer scuze dar am avut probleme: multe, diverse, aceleasi, complicate, dezamagitoare... cine le mai tine socoteala?!
Daca am stii ce se intampla in viitor ce tari am fi, nu-i asa?! am evita atatea neplaceri, atatea suferinte... dar cum fiecare lucru are mereu cel putin doua fete ma gandesc ca si daca am cunoaste dinainte tot nu ar fi bine, ca am pierde din entuziasmul care ne caracterizeaza cand traim ceva nou.
Acum un an urma sa plec in aventura vietii mele, totul era nou: oamenii, orasul, tara, plus de asta imi implineam visul cel mai important, urma sa plec din Brasov. Cehia a fost antiteza totala cu tot ceea ce traisem pana la acel moment... daca imi zicea cineva acum un an ca o sa ajung vreodata in starea in care ma aflu momentan mai mult ca sigur i-as fi ras in nas. Dar ce ciudata e viata ca nu e niciodata cum ne asteptam, cum ne dorim.
Iubesc my Socrates time pentru o mie unul motive dar cele mai importante sunt urmatoarele:
- am cunoscut cei mai super oameni
- m-a schimbat ca persoanalitate
- am evoluat intr-o mie de directii
- am invatat ca visele (chiar daca absurde si imposibile) pot deveni realitate
- am calatorit in tari in care nici nu visam sa ajung
- am invatat ca fericirea se afla in lucruri marunte cum ar fi sa te invelesti cu o paturica albastra cu delfini (prietenii stiu de ce ;))

Nu prea sunt in forma azi cu derulatul ideilor dar ideea de baza este ca iubesc Cehia pentru ca am hranit lebedele de pe Valtava dimineata devreme cand orasul abia se trezea la viata, pentru ca am baut cea mai buna ciocolata calda, pentru ca am stat in ciuda frigului pana noaptea la 12 pe strada si pe Charles Bridge ca sa fac poze artistice :))!!! Acele momente erau perfecte si nu stiu daca stiti cum este sa nu iti mai doresti nimic altceva decat sa dureze o anumita clipa la infinit sau macar sa o poti pastra mereu vie. Imi aduc aminte ca intr-o seara am stat si am privit orasul, turistii, pescarusii dresati, luminile, vreo jumatate de ora incercand sa retin totul asa cum era, am vrut sa memorez perfect, sa reusesc cumva sa le fac sa fie ale mele pentru totdeauna. Daca as fi avut o cutituta magica le-as fi pastrat in ea, forever and for always?! si ar fi fost mine all mine, my precious!!! :))
Ceea ce imi doresc acum ar fi sa nu ma fi intors in februarie in tara, sa nu se fi terminat totul asa de brusc, sa nu fi trait lunile ce s-au scurs de atunci si care au fost doar amagire si dezamagire...
In cele ce urmeaza va prezint cele mai importante aspecte ale perioadei cu pricina, ca sa vedeti ca nu exagerez, chiar a fost super!!! :P