Adevar sau provocare?

Azi o sa impartasesc putin din vasta mea experienta... sunt de fapt doar cateva idei care m-au tras de maneca lately :)

Viata nu este cinstita, putem sa acceptam acest lucru si sa mergem mai departe (pentru cei care pot si se incadreaza aici jos palaria, ma inclin, vorba lui Andy) sau putem sa ne lamentam, sa ne afundam in dezastrul din jurul nostru...

Desi simt ca ma incadrez clar la cea de-a doua categorie, zilele trecute cand ma aflam intr-un anumit local :)), my sis m-a supus la o mica sedinta de terapie si asa am aflat ca oricat de big ar fi za shit around us noi suntem in fond si la urma urmei niste optimisti si o scoatem la capat!!! Orice ar fi, chiar si atunci cand ne loveste un uragan, dupa ce se linistesc apele, incepem sa cautam ce a mai ramas si sa reconstruim... nimeni nu poate trai prea mult printre ruinele a ceea ce a fost candva extraordinar. Este in natura umana sa privim inainte, cred. Dar oare ce se intampla daca "boala ta" e incurabila, aici este dilema mea, imi amintesc ca cineva imi spunea odata ca te consolezi cu faptul ca nu se poate face nimic si accepti totul asa cum a picat. Bun... deci atunci invatam sa traim cu povara noastra, sa speram ori ca situatia se va imbunatati ori ca se va gasi un leac odata si-odata. Punem totul intr-o cutiuta magica si o pastram acolo mereu in speranta ca intr-o zi o sa doara mai putin, dar mereu omniprezenta ca o fantoma ce va sta mereu langa noi...

Binenteles ca tot ceea ce scriu eu acum este plin de intelesuri ascunse si de hiperbole :)) dar este exact punctul unde doream sa ajung!!! Noi oameni evitam sa spunem adevarul pentru unii dintre noi nu exista adevar SAU provocare pentru simplul fapt ca adevarul este o provocare!!! si ce provocare...

Dar e normal sa fie asa pentru ca e greu sa spui mereu adevarul, nu toti avem curaj, eu recunosc ca sunt o persoana foarte cinstita dar cateodata din lasitatea de a nu pierde tot, din frica, am ales sa nu spun adevarul... si acum regret!!!

Adevar: viata e scurta, nu se merita sa ne ascundem dupa deget... Provocarea: sa luptam pentru ceea ce ne dorim pentru ca nu se stie cand o sa ajungem sa regretam si daca acel moment va fi prea tarziu o sa doara de o mie de ori mai mult.

Acum ceva off topic ce imi place mie cel mai mult in filme este faptul ca vedem niste drame de-a dreptul incredibile, de genul persoane care sufera ani in sir (de genul 10, 20) dupa care se intampla ceva si se regasesc si totul se termina cu bine... hmmm oare si in realitate se intampla la fel?!

Iar a doua chestie off topic si care mi se pare super comica este faptul ca azi-noapte am visat un lac plin cu delfini care erau de fapt dalmatieni!!! da da ati citit bine, caini dalmatieni, apoi mai erau acolo si ursi polari... iar eu ma luptam sa ies de acolo, pentru ca eu de fapt habar nu am sa inot. Ideea este ca am fost ajutata de un delfin din'asta si cand am ajuns pe mal tineam in brate un dalmatian, il mangaiam si ma gandeam: "ehh nu este el labrador auriu dar este totusi visul meu devenit realitate si cel mai important este ca el este al meu". Stiu ca daca nu reusiti sa cititi printre randuri o sa ziceti ca sunt nebuna dar daca reusim sa analizam semnificatiile ascunse eu cred ca acest vis a fost edificator!!!

Da... azi a fost o zi plina desi nu am facut mai nimic din nou, dar stand aici in inchisoarea mea poleita ;) am asistat din nou la diferite drame iar concluziile le-am tras in acest post... eu vreau sa raman optimista si asta pentru ca nu se stie cand suna telefonul si afli ceva ce iti poate schimba viata ;)

Cam atat!!!

Buna dimineata!!!