Cat de greu poate sa treaca un minut, cat de mult pot insemna 60 de secunde??? De ce in ultimele zile desi am ce face berechet la munca nu reusesc sa ma apuc de nimic, de ce ma simt ca la inchisoare aici in birou, de ce imi doresc sa fiu oriunde altundeva inclusiv in ploaia rece de afara…?! What is wrong with me??? :)) Imi fac mustrari de constiinta dar imediat imi dau seama ce se intampla de fapt… sunt la 3 zile distanta de concediu si nu mai am chef sincer sa imi pierd vremea aici!!! Ha ha ha ce parere ai despre asta :P. Sunt ca la scoala cand se apropia vacanta si trageam de mine sa mai invat pentru un ultim examen, cand orice dar orice era mai interesant decat sa iau cursurile in mana.
Ma gandesc la tine… ma gandesc cum o sa fie cand o sa ma tii iar in bratuca, simt fluturasi in stomac cand imi imaginez ca o sa te am in fata si imi vei da iar si iar mii de saruturi duuuulllcccciiii ca tine. Apoi imi revin si sunt iar in fata tastaturii, lumea din jur vorbeste, despre diverse chestii concerning the office, revin in universul meu, imi zboara gandul la apropiata vacanta in Roma… a venit cam pe nepusa masa concediul asta dar mi-l doresc… desi nu ai sa fii langa mine cand am sa vad Colosseumul te voi simti in permanenta ca o umbra ce ma va insoti. Si vreau cu ardoare sa simt gustul libertatii, sa am feelingul acela de dolce far niente toata ziua. Cand te trezesti devreme dar cu un scop pentru ca ai de vizitat x, y si z obiective turistice, pentru ca vrei sa prinzi micul dejun de la hostel, pentru ca prietenele trag de tine, pentru ca intr-una din zile mergi si la un interviu. Dar ma voi trezi cu un scop maret si nu acela de a ajunge la autobuzul de munca!!! Totul va fi diferit si macar pentru o saptamana o sa fiu alieve din nou!!! Soarele va straluci numai pentru mine, voi bea cappuccino in fiecare dimineata, voi manca pizza in fiecare zi fara remuscari pentru ca altceva nu ai ce manca in Italia :)). Voi face shopping, voi merge pe malul marii si voi asculta valurile o zi intreaga, gandindu-ma ca nu mai vreau sa ma intorc acasa si as da orice sa raman pe plaja din satucul italian pe care inca nu l-am ales, promit insa sa studiez problema asta pana vineri.
Ma uit la ceas si e abia ora 10… ma mai despart 7 ore jumate de momentul in care voi pleca, ma mai despart doar trei zile de primul zbor din viata mea, ma mai despart prea multe clipe pana te vei intoarce la mine… timpul imi va fi mereu un dusman ascuns :) cand eram fericita trecea prea repede, cand sunt singura si trista trece prea incet…totusi speranta este un remediu magic, la fel si visarea, mizez pe ele.
